Toate morțile din filme imposibile din punct de vedere științific

de: Bianca Prangate
23 03. 2018

În filme, morțile sunt adeseori spectaculos de violente, însă nu sunt tocmai realiste atunci când le privești prin lupa științei.

Aceste morți au devenit clișee cu care cinefilii s-au obișnuit – atât de mult, încât nici nu mai par atât de incredibile. Mai jos vei găsi o listă cu cele mai nerealiste moduri în care oamenii mor în filme, alături de explicațiile științifice care te vor lămuri.

Mâncat de piranha

Pe lângă rechini, cei mai temuți pești din apele lumii sunt peștii piranha. Reputația lor s-a format pe parcursul ultimului secol, în mare parte mulțumită industriei cinematografice. În filme, peștii piranha distrug tot ce le iese în cale și lasă în urma lor doar oase.

Adevărul este că, precum majoritatea peștilor, piranha vor înota departe dacă văd o creatură mai mare ca ei. De obicei, ei atacă ființele care sunt fie mai mici decât ei, fie sunt deja pe moarte. Așadar, deși sunt carnivori, nu sunt atât de înfiorători pe cât i-au conturat filmele.

Feliat de sârmă ascuțită

Nenumărate filme s-au folosit de acest clișeu – cumva, o sârmă ascuțită trece prin corpul unui om, iar acesta este efectiv feliat. Ne-am obișnuit să vedem această scenă mai ales în filmele în care gore-ul domnește.

Deși sârmele groase și puternice pot cauza răni urâte și chiar moarte în cazul în care plesnesc, cele subțiri nu au aceeași forță. Ele nu vor acționa ca o lamă asupra corpului uman. De fapt, impactul cu trupul ar fi atât de mare, încât sârma s-ar rupe.

Sugrumat rapid

De prea multe ori filmele de la Hollywood ne-au prezentat scene în care cineva sugruma pe altcineva, iar acesta din urmă murea rapid. Realitatea este însă alta.

Sugrumatul poate dura în jur de cinci minute, până când la creier nu mai ajunge deloc sânge și oxigen. Victima se zbate și poate să înceapă să își piardă conștiința. Din fericire, dacă se rupe din strânsoarea agresorului, aceasta își poate reveni în doar câteva secunde.

Scufundat în nisipuri mișcătoare

Folosit mai mult în manieră comică, mitul morții în nisipuri mișcătoare este unul clasic în filme. Când un personaj ajunge în nisipuri mișcătoare, acesta mai mult ca sigur va muri pe măsură ce se zbate să scape.

În realitate, cei care cad în nisipuri mișcătoare se vor scufunda inițial, Ulterior, densitatea amestecului de apă și nisip va face ca victima să ajungă să plutească. Posibilitatea de a rămâne blocat în nisipuri mișcătoare există, însă posibilitatea să mori astfel este mică (poate doar dacă nu vine nimeni să te salveze și mori de foame).

Spart după ce nitrogenul lichid îți îngheață corpul

Nitrogenul lichid ne este prezentat în filme drept o substanță magică ce poate îngheța orice. Acesta poate fi folosit pentru a îngheța și sparge obiecte mici în viața reală – precum florile, dar nu funcționează la fel când vine vorba de oameni.

Nitrogenul lichid poate reduce temperatura pielii rapid, dar ar fi nevoie de mult timp pentru a reduce și temperatura internă. De asemenea, substanța se evaporă în contact cu piele când vine vorba de doze mici.

Distrus de vidul din spațiu

În filme, când un personaj este prins în spațiu fără costum, cel mai adesea corpul acestuia se expandează până ajunge să explodeze.

În viața reală, corpul nu ar exploda pur și simplu. O persoană ar putea să se umfle până la două ori față de dimensiunile normale, însă pielea este suficient de flexibilă pentru a nu se sfârși totul într-o explozie. Există multe alte moduri în care poți muri în spațiu, dar cea de față nu se numără printre ele.

Scufundat în lavă

În unele filme, un personaj ghinionist cade sau este aruncat într-un vulcan plin de lavă. De acolo, acesta se scufundă încet în lavă, până nu mai poate fi văzut.

Problema este că lava are o densitate mare – tocmai de aceea, dacă un om ar cădea într-un vulcan, pur și simplu ar pluti pe lavă. Așadar, moartea nu ar fi una imediată. Căldura extremă ar face persoana să ia efectiv foc și să ardă până la moarte.

[readmore]

Decapitat din prima

Când vedem scene de decapitări în filme, acestea se termină rapid. Realitatea este alta.

Mușchii gâtului sunt foarte puternici și bine legați de coloana vertebrală. Pe vremuri, decapitările nu erau așa simple și rapide. Călăii trebuiau să lovească de mai multe ori cu un topor sau o sabie înainte de a tăia cu adevărat capul oamenilor.